VOX populi – Ce este securitatea și care sunt sursele de informare ale moldovenilor despre apărare?
Ce este securitatea? „lipsa relativă a războiului”; „absența pericolului”; „absența amenințărilor la adresa valorilor dobândite” ne spune literatura de specialitate. Dar ce ne spun cetățenii?
În condițiile actuale când securitatea este unul din subiectele cele mai discutate, ne-am propus să întrebăm cetățenii, ce înseamnă pentru ei securitatea și de unde se informează pe teme de securitate și apărare.
Suplimentar la opiniile cetățenilor, în acest vox o să găsiți și opinia academică și factologică despre subiectele relatate, oferită de experta Angela COLAȚCHI, doctor în sociologie, conferențiară universitară USM.