FUNCȚIONALITATEA LIMBII OFICIALE CA FACTOR AL CONSOLIDĂRII SOCIETĂȚII CIVILE
Limba națională, cu statut oficial, reprezintă un instrument al țării de solidarizare și consolidare a întregii societăți. Cu toate acestea, în Republica Moldova, problema funcționării limbii oficiale este una similară cu cea din mai toate statele post-sovietice, cu o competiției nemotivată și, pe alocuri, inegală cu limba rusă. Doar că în țara noastră mai este supusă și unui război al denumirilor sau „războiul glotonimic” (glotonim-nume dat unei limbi), deoarece reprezintă un interes manipulator al unor grupuri politice.
Glotonimul de „limbă moldovenească” își are o istorie îndelungată, ce și-a început oficializarea încă din secolul al XIX-lea. După anexarea în 1812 a Basarabiei, Rusia ţaristă inițiază aplicarea politicilor de deznaționalizare, în perioada din 1812-1918. În acest context istoric, este impusă falsa denumire, ca o strategie lingvistică a guvernului ţarist, ce avea drept scop final remodelarea subdialectului moldovenesc şi apropierea lui de limbile slave. Din această perioadă începe inculcarea forțată a ideii existenţei unei „limbi moldoveneşti” diferită de cea română. Aplicabilitatea acestei strategii o atestăm mai ales în preajma și după Unirea Principatelor de la 1859, sub Alexandru Ioan Cuza; strategie ce a fost menită să neutralizeze orice aspirație în acest sens. Teoria celor două limbi se reinstaurează pe aceleași baze și în 1924 odată cu formarea RASSM, la comanda directă a lui I. Stalin, dar și la 28 iunie 1940 și încă o dată în primăvara anului 1944. Obiectivul evident al ideologilor sovietici a fost valabil și pentru româna vorbită din RSSM, pentru care pregătise o întreagă campanie de denaturare a acesteia, ca într-un final să se creeze la nivelul conștiinței naționale percepția că limba denumită „moldovenească” este limba unui popor mic cu o limbă mică și nedezvoltată, neprestigioasă și incapabilă de a fi utilizată în diverse domenii de activitate. În virtutea acestui statut neonorabil, promovat ca narativă în mediul social și cel academic, înșiși vorbitorii își abandonau propria limbă în favoarea altei limbi.
În lumina conținutului propagandistic istoric, prezența în contextul legislației naționale a glotonimului de „limbă moldovenească” semnifică resemnarea cu neadevărul istoric, cât și acceptarea ruperii Republicii Moldova dintr-un context cultural, civilizațional mult mai mare. În cadrul analizei retrospective, falsa teorie propagandistică conține o multitudine de elemente și particularități alăturate arbitrar, cum ar fi: nefireasca haină a alfabetului chirilic; aberanta teorie a apartenenței limbii noastre din familia limbilor est-slave și formarea limbii române în contextul evoluției limbii ruse; remodelarea subdialectului moldovenesc; apropierea terminologiei de limba slavă; împrumuturi masive din rusă și ucraineană; falsa teorie a caracterului nedezvoltat; o limbă pretins săracă, limbă în care nu poți face științe fundamentale; categorisiri aberante a valorilor (selecție de scriitori, savanți, tradiții ș.a.);
Analizând apariția și instaurarea falsei denumiri, constatăm utilizarea acesteia în scopuri dezbinatorii, dar și ca un vădit element al condiționării politicilor de asimilare a (cazul regiunii transnistrene). Acest termen reprezintă o parte a unei doctrine istorice depășite, ce a conținut o ideologie antinațională. Incorectitudinea utilizării unui atare glotonim nu ține doar de distorsionarea „nevinovată” a unui adevăr științific, dar mai degrabă de o strategie subversivă, asimetrică, ce dispune de direcții subsecvente, utilizate în vederea dezbinării poporului apartenent culturii și civilizației de limbă română, cu atribuirea ulterioară a unor narative false, care au condiționat istoric asimilarea lingvistică a vorbitorilor de română, dar și condiționează menținerea unei speranțe a Federației Ruse, prin implicarea exponenților politicilor rusești activi în Republica Moldova, de a implementa vreodată plenar strategiile relaționate acestui glotonim fals, ca ultima reminiscență nominală a politicii de deznaționalizare țariste și sovietice.