PREZENTAREA PRIMULUI RAPORT DE MONITORIZARE (2023 – 2024) A PROGRAMULUI NAȚIONAL DE IMPLEMENTARE A REZOLUȚIEI 1325 A CONSILIULUI DE SECURITATE AL ONU PRIVIND FEMEILE, PACEA ȘI SECURITATEA PENTRU ANII 2023-2027

La 27 ianuarie curent, în cadrul unui eveniment ce a reunit reprezentanți și reprezentante a instituțiilor implementatoare, a societății civile, precum și potențiali parteneri/donatori din cadrul misiunilor diplomatice străine acreditatea în Republica Moldova și organizațiile internaționale, Primului Raport de Monitorizare (2023 – 2024) a Programului național de implementare a Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind Femeile, Pacea și Securitatea pentru anii 2023-2027.

Raportul cuprinde patru paliere: tendințe de realizare a Programului 1325 de către APC; contribuția societății civile în implementarea Programului 1325; tendințe de realizare a Programului 1325 de către APL; contribuția partenerilor, donatorilor și organizațiilor internaționale pentru sprijinirea implementării Programului 1325. Totodată, în acest document găsiți riscuri, vulnerabilități, lecții învățate și bune practici, precum și concluzii și recomandări.

Cu un mesaj de salut, a intervenit, Elena Mârzac, Directoarea Platformei pentru Inițiative de Securitate și Apărare, care a menționat despre necesitatea acestui raport și procesul de elaborare.  „Acest raport vine să ne ajute să conștientizăm care sunt provocările, care sunt pașii următori și cum putem fi mai activi și mai consolidați. Raportul reprezintă un punct de referință pentru a ajusta strategiile de viitor, a valorifica ceea ce avem, a atrage resursele necesare în a depăși provocările și a ajunge la o transformare sistemică. Ca în final să trăim într-o societate incluzivă, în care sunt respectate drepturile omului, securitatea umană și în care femeile au o voce auzită și un loc la masa de luare a deciziilor.

În cadrul mesajului de salut, dl Matthew Jordan, Șeful de programe, Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, a menționat: „În ciuda provocărilor fără precedent din partea amenințărilor infracționale, poporul Moldovei a ales libertatea, democrația și independența – o decizie pe care trebuie să o protejăm. Acesta este motivul pentru care programele Regatului Unit sprijină Moldova în agenda sa europeană și în aspirațiile sale, atât pragmatic, cât și politic. Un alt domeniu important este securitatea națională a Moldovei. Promovarea Agendei Femei, Pace și Securitate se concentrează pe o mai mare incluziune în procesele de luare a deciziilor legate de securitate. De asemenea, subliniază rolul important al societății civile și al organizațiilor pentru drepturile femeilor în influențarea guvernării și a comportamentului social mai larg. Sunt foarte mulțumit de progresul realizat de guvernul și societatea civilă din Moldova în promovarea agendei FPS.  

Prezentă la eveniment, coordonatoare, Secretariat NAP 1325, Ministerul Afacerilor Interne, Alina Rogojină,  a invocat: „Acest eveniment este un moment bun pentru a reflecta și a discuta provocările, oportunitățile și lectiile invățate în contextul implementării celui de-al doilea Program Național de implementare a Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea și securitatea. Prezentarea acestui Raport, este un moment oportun să întelegem ce putem să realizăm în comun, care sunt pașii de urmat, cum ne dorim și cum putem să ne consolidăm eforturile pentru a avea o agendă consistentă, rezultate tangibile dar și a uniformiza procesele din perspectiva egalității de gen.

Prezentarea Raportului de monitorizare a fost prezentat de către autoarele acestuia:

Sanda Sandu, Expertă în securitate, a prezentat metodologia utilizată la elaborarea Raportului; contextul; dar și concluzii și recomandări pentru administrația publică locală. Aceasta a menționat:  La nivel local, APL -urile joacă un rol important în transpunerea obiectivelor naționale în măsuri adaptate nevoilor și contextului comunităților. Totuși, procesul de implementare întâmpină numeroase provocări, precum: lipsa resurselor, insuficiența capacităților instituționale și stereotipurile sociale. Acest Raport explorează barierele existente la nivel local, evidențiază tendințele și lecțiile învățate și vine cu recomandări necesare pentru a îmbunătăți procesul de implementare a Agendei FPS. Printr-o abordare coordonată și colaborativă, Programului 1325 poate deveni un catalizator pentru schimbări sistemice care să asigure incluziunea și participarea femeilor în toate sectoarele societății”.

Cristina Lesnic, Președinta Institutului pentru Democrație și Dezvoltare (I4DD), a evidențiat principalele concluzii și recomandări pentru administrația publică centrală, dar și donatori. „Implementarea Programului 1325 în Republica Moldova se datorează în mare parte sprijinului financiar al partenerilor de dezvoltare și a donatorilor, care asigură o agendă activă și dedicată. Colaborarea continuă cu acești parteneri este importantă pentru realizarea obiectivelor Agendei FPS, în special în promovarea participării semnificative a femeilor la rezolvarea conflictelor, construirea păcii și luarea deciziilor publice. Contribuțiile lor facilitează nu doar implementarea priorităților naționale, ci și aliniază angajamentele Moldovei la standardele globale, asigurând o abordare inclusivă și cuprinzătoare în domeniul păcii și securității”.

Rodica Panța, Dr. în științe politice, coordonatoare cercetare, PISA, a menționat despre importanța și rolul societății civile în implementarea Programului 1325 și recomandările elaborate pentru a îmbunătăți acest proces. „Societatea civilă joacă un rol central în implementarea PNA, contribuind la educație, cercetare, sensibilizare și sprijin direct pentru femei și bărbați în sectorul de securitate și apărare. Colaborarea eficientă cu autoritățile publice centrale și locale și partenerii internaționali favorizează realizarea obiectivelor privind egalitatea de gen și securitatea umană. Contribuția societății civile rezidă în sporirea legitimității, democrației, multiplicarea mijloacelor de expresie a intereselor și nevoilor, sporirea încrederii și întărirea conștientizării”.

Elena Mârzac, Expertă în comunicare strategică, a vorbit despre lecții învățate și concluziile generale ale Raportului. Implementarea Agendei FPS în Republica Moldova a scos în evidență atât progrese notabile, cât și provocări semnificative, subliniind lecții valoroase pentru viitor. Rolul central al societății civile, colaborarea insuficientă între autoritățile publice și ONG-uri, precum și lipsa unui buget național dedicat sunt aspecte critice care influențează eficiența implementării. De asemenea, conștientizarea redusă a obiectivelor Agendei, stereotipurile persistente de gen și lipsa unui mecanism robust de monitorizare afectează impactul inițiativelor. Lecțiile învățate din acest proces oferă o bază solidă pentru îmbunătățirea coordonării și mobilizarea resurselor necesare, cu accent pe alinierea priorităților FPS la obiectivele naționale și internaționale”.

Versiunea în limba română a Raportului poate fi consultată aici: RAPORT DE MONITORIZARE PENTRU ANII 2023 – 2024 AL PROGRAMULUI NAȚIONAL DE IMPLEMENTARE A REZOLUȚIEI 1325 A CONSILIULUI DE SECURITATE AL ONU PRIVIND FEMEILE, PACEA ȘI SECURITATEA PENTRU ANII 2023-2027
Versiunea în limba engleză a Raportului poate fi consultată aici: MONITORING REPORT OF THE NATIONAL IMPLEMENTATION PROGRAMME OF THE UN SECURITY COUNCIL RESOLUTION 1325 ON WOMEN, PEACE AND SECURITY FOR THE YEARS 2023-2027

Activitatea a fost realizată în cadrul proiectului „Promovarea Agendei privind Femeile, Pacea și Securitatea prin Comunicare Strategică și Monitorizare”, implementat de Platforma pentru Inițiative de Securitate și Apărare și finanțat prin intermediul unui grant al Institutului pentru Raportare despre Război și Pace (Institute for War & Peace Reporting (IWPR) cu suportul Biroului pentru Afaceri Externe, Commonwealth și Dezvoltare al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (FCDO).