Lansarea studiului „Cartografierea asistenței în domeniului securității și apărării a Republicii Moldova”

La 26 ianuarie 2024, a fost lansat un studiu complex despre asistența externă în sectorul de securitate și apărare al Republicii Moldova. Evenimentul a reunit reprezentanți ai instituțiilor din sectorul de securitate, ai misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova, ai societății civile și ai mediului academic. Studiul oferă publicului larg o analiză coerentă și bine structurată a asistenței în domeniul securității, primite de către Republica Moldova și permite experților interesați să-și aprofundeze înțelegerea interacțiunii cu multiple fațete dintre sectorul de securitate al Moldovei și comunitatea internațională.

„Acest studiu reprezintă o analiză cuprinzătoare și detaliată a eforturilor internaționale care au fost oferite de către partenerii internaționali ai Republicii Moldova cu scopul de a dezvolta sectorul de securitate și apărare al Republicii Moldova. În acest context, în cadrul acestui studiu ne-am propus să facem această cartografiere, dar și să analizăm care sunt necesitățile de securitate și apărare a RM, care sunt beneficiile asistenței externe, dar și să venim cu o serie de recomandări și concluzii pentru principalii actori din acest domeniu”, a menționat Sanda SANDU, coautoare studiului, cofondatoare PISA în cadrul evenimentului de lansare.

„Totodată, studiul reprezintă o modalitate prin care ne exprimăm gratitudinea față de partenerii de dezvoltare care contribuie substanțial la dezvoltarea sectorului de securitate și apărare a Republicii Moldova”, a punctat Dr. Rodica PANTA, coautoare studiului, manageră de proiecte PISA.

Cu un cuvânt de salut a venit, Elena MARZAC, Directoarea PISA și una din coautoare studiului care a mulțumit partenerilor și a reiterat rolul sectorului societății civile în guvernarea democratică a sectorului de securitate.
“Mulțumim mult partenerilor pentru încrederea care au dat-o în acest fel societății civile, de a-și îndeplini funcția de supraveghere, monitorizare a sectorului de apărare și securitate. Noi considerăm că societatea civilă, prin activitatea sa contribuie la dezvoltarea comprehensivă a sectorului de securitate și cred că activitatea de astăzi este încă o dovadă cum societatea civilă poate și trebuie să se implice în guvernarea sectorului dat. Am analizat volumul și impactul asistenței externe pentru sector și aceasta este una din direcțiile de bază ale platformei noastre, care își propune ca rezultatele acestui studiu să fie în primul rând prezentate astăzi Dvs, reprezentanților misiunilor diplomatice, instituțiilor guvernamentale, organizațiilor internaționale, societății civile, mediului academic, mass-mediei. Iar în al doilea rând, ne dorim să promovăm rezultatele acestui studiu publicului larg, pentru a contracara în așa fel stereotipurile în acest domeniu, care predomină în societatea noastră și în special acel că „Republica Moldova este dominată din exterior și toată această asistență este doar în detrimentul interesului nostru național”. Prin acest studiu anume, aducem argumente forte care sunt aceste beneficii, de ce avem nevoie de această asistență externă. Considerăm că acest studiu a fost un exercițiu democratic de a testa nivelul de transparență a instituțiilor de securitate, a accesul la informații, chiar dacă au existat unele limitări în cadrul acestei cercetări, totuși, considerăm că am obținut un rezultat pozitiv, o deschidere atât a mediului guvernamental, cât și a partenerilor externi. Suntem încrezătoare că această inițiativă a societății civile trebuie să continue, să sprijinim și să promovăm această transparență în cadrul instituțiilor de stat și să contabilizăm utilizarea fondurilor publice” .

La eveniment au fost prezenți și reprezentanții partenerilor acestui studiu. Astfel, Cosmin DINESCU, șeful EUPM Moldova a felicitat autoarele studiului pentru modul comprehensiv și detaliat în care a fost realizată inventarierea demersurilor de sprijin în acest domeniu, astfel exprimîndu-și speranța că acesta va fi urmat de chestiuni concrete care să fie utile în exercițiul pentru care avut loc. Iar, Pernilla NORDVAL, secretar II al Ambasadei Suediei în Republica Moldova, a ținut să reitereze susținerea constantă a Suedia față de RM și să accentueze importanța consolidării securității RM. „Consolidarea securității și a rezilienței Republicii Moldova este o prioritate pentru Suedia, UE și mulți alți parteneri. De ce? Pentru că este necesar pentru a proteja democrația și pentru a continua construirea unei Moldove pașnice și incluzive. O Moldovă care este acum clar orientată spre integrarea în UE și – în cele din urmă – spre aderare”.

Esența și necesitatea acestui studiu a fost argumentată de către Vadim ENICOV, consilier național, Centrul de la Geneva pentru Guvernarea Sectorului de Securitate. „Noi, echipa Centrului de la Geneva pentru Guvernarea Sectorului de Securitate, am considerat că elaborarea unui asemenea studiu, cum este Cartografierea asistenței externe în sectorul de securitate al RM, este important pentru a înțelege care sunt activitățile diferitor organizații și instituții în domeniul sectorului de securitate. Pe bună dreptate, această cartografiere este un bun instrument pentru informare, dar, credem noi, că trebuie să fie și un bun instrument de lucru pentru planificarea viitoarelor activități”.

„Alinierea și coordonarea eficientă a comunității internaționale în ceea ce privește acordarea asistenței reprezintă factorul major de reușită. În acest sens, exercițiul de cartografiere îi împuternicește și mai mult pe actorii-cheie, întrucât oferă o mai mare vizibilitate asupra activităților de asistență și consultanță în curs de desfășurare, ceea ce va facilita, la rândul său, complementaritatea eforturilor”, a declarat Michaela ŠIMAKOVA, șefa Oficiului de legătură NATO în Republica Moldova, în cadrul intervenției sale de la evenimentul de lansare a studiului. Totodată, diplomata a accentuat că societatea civilă și inițiative ca aceasta joacă un rol vital în construirea unei culturi de securitate, în promovarea rezilienței societății și imunizarea populației, mai ales în contextul multiplelor cazuri de dezinformare, care a crescut în sofisticare. Studiul contribuie atât la efortul de creștere a transparenței, cât și la conștientizarea și o mai bună înțelegere a cooperării NATO-Moldova. Prin urmare, acesta va contribui în cele din urmă la combaterea dezinformării aferente.

Studiul a trezit aprecierea și interes din partea participanților. „Vreau să felicit autoarele acestui studiu, apreciez faptul că din punct de vedere metodologic ai utilizat atât instrumentele calitative cât și cantitative, ceea ce după părerea mea oferă o mai mare validitate rezultatelor obținute. Totodată, aș dori să remarc faptul că ați abordat conceptul de securitate într-un sens mai larg și aici am remarcat faptul că ați vorbit și despre securitatea umană, drepturilor omului, egalitatea de gen și alte subiecte relevante și este de remarcat acest lucru”, a menționat  Marius Ciprian TOHN, șef adjunct al Oficiului Consiliului Europei la Chișinău.

Studiul integral poate fi citit aici:
Aici găsiți versiunea studiului în limba romana: Cartografierea asistenței externe în sectorul de securitate și apărare al Republicii Moldova.pdf – Google Drive
Aici găsiți versiunea studiului în limba engleză: Mapping international assistance in the security and defence sector of the Republic of Moldova.pdf – Google Drive
_____________________
Studiul reprezintă o inițiativă susținută de DCAF – Centrul de la Geneva pentru Guvernarea Sectorului de Securitate, în cadrul programului „Consolidarea guvernanței sectorului de securitate în Moldova” finanțat de Suedia, și de asemenea cofinanțată de Uniunea Europeană (UE) și Alianța Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).