Glosar explicativ de securitate – un nou produs realizat de Platforma pentru Inițiative de Securitate și Apărare (PISA)
La 13 noiembrie curent, a avut loc lansarea Glosarului explicativ de securitate. Evenimentul a reunit reprezentanți ai mediului academic, societății civile și studenții Facultății Limbi Străine, Relații Internaționale și Jurnalism, ULIM
„Glosarul explicativ de securitate”, a fost elaborat în cadrul proiectului „Suportul societății civile în contracararea dezinformării asociată politicilor naționale de securitate”, implimentat cu sprijinul Ambasadei Republicii Lituania în Republica Moldova și Cooperarea Lituaniană pentru Dezvoltare și are drept scop elucidarea termenilor din domeniul securității, care sunt cel mai des supuși interpretării greșite și/sau dezinformării.
Invitatul de onoare la eveniment, E.S. Tadas Valionis, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Lituania în Republica Moldova a subliniat importanța acestui Glosar într-un mediu de securitate instabil în care dezinformarea are un impact considerabil asupra securității naționale.
Prezenți la eveniment, Doamna Valentina Ciumacenco, Prorector Relații Internaționale ULIM, doamna Ludmila Coadă, conf. univ. și domnul George Balan, Președinte Asociația George C. Marshall Moldova au felicitat Platforma pentru Inițiative de Securitate și echipa de autori menționând importanța și utilitatea Glosarului atât pentru mediul academic cât și pentru publicul general, glosarul fiind util nu doar pentru studenți și elevi, dar și pentru publicul larg. Cunoașterea noțiunilor fundamentale din domeniu contribuie semnificativ la dezvoltarea și promovarea culturii de securitate, iar Glosarul Explicativ de Securitate este un prim pas în acest sens.
La elaborarea Glosarului explicativ de securitate și-au adus contribuția: Elena Marzac, Sanda Sandu, Radu Burduja, Rodica Panța Pisarescu și Ana Negru.
La finalul evenimentului, PISA a oferit câteva exemplare pentru Departamentul Informațional Biblioteconomic ULIM, iar studenții în cadrul concursului de întrebări organizat au putut să-și îmbogățească biblioteca personală cu câte un Glosar.
Platforma pentru Inițiative de Securitate și Apărare își exprimăm gratitudinea pentru suportul oferit de Ambasada Lituaniei în Moldova și LT/AID/Cooperarea Lituaniană pentru Dezvoltare pentru suportul oferit în promovarea culturii de securitate în Republica Moldova, Universitatea Liberă Internațională din Moldova și Departamentului Informațional Biblioteconomic ULIM pentru sprijinul oferit în organizarea evenimentului de astăzi și partenerului media TVR Moldova pentru colaborare.
Glosarul poate fi consultat în Sala de Lectură nr. II a DIB ULIM și în alte universități partenere a PISA din țară.