Mobilizarea din Federația Rusă și efectele asupra securității Republicii Moldova.

Președinta Maia Sandu, a declarat în cadrul briefing-ului de presă de ieri, că una din recomandările
Consiliului Superior de Securitate este monitorizarea mai riguroasă a localităților din stînga Nistrului și
descurajarea implicării populației din această zonă în activități de mobilizare desfășurate de Federația
Rusă. În acest sens experții Platformei vin cu o opinie despre mobilizarea din Federația Rusă și efectele
asupra securității Republicii Moldova.

La 21 septembrie 2022 președintele Vladimir Putin a emis decretul privind mobilizarea parțială în Federația Rusă, iar ministrul rus al apărării Serghei Șoigu a declarat că la etapa inițială vor fi mobilizate 300000 de persoane pentru a fi trimise pe frontul din Ucraina. Declararea mobilizării parțiale a stârnit controverse atât în Rusia, cât și la nivel mondial și a arătat clar că Operațiunea Militară Specială rusă în Ucraina nu evoluează conform scenariului inițial. Conform analiștilor occidentali, unitățile militare ruse, care luptă în Ucraina au suferit pierderi semnificative. Unele surse afirmă că anumite unități ale armatei regulate ruse au pierdut până la 70% din personalul și tehnica militară din dotare, astfel devenind incapabile să mai continue acțiunile de luptă. Încă nu se cunoaște unde exact și în ce rol vor fi utilizați 300000 de ruși proaspăt mobilizați. Însă, este cert faptul că o parte din ei vor ajunge pe frontul din Ucraina în timpul apropiat, după finalizarea instruirii de 2-3 săptămâni. ????????? ??? ??? ???????? ???? ??̆ ?????????? ????????? ?? ???????? ?????̆?̦??? ??? ????? ?????, ?????? ???????????? ???????? ????????? ???????, ?????????? ????????? ????̦???? ????????? ?̦? ????̂?̦??????? ????̦??????? ?? ??̂???? ?? ?????̆. Un factor important, pe care sistemul militar al Rusiei nu va putea să-l facă pentru a asigura o mobilizare eficientă este lipsa de echipament, armament modern și alte mijloace logistice pentru a dota forțele mobilizate pe deplin. Or, pierderile de echipamente și tehnică militară suferite de armata rusă de la începutul războiului și până acum reprezintă o problemă, care nu poate fi depășită în timp restrâns. Adițional, tehnica și echipamentele militare stocate pentru mobilizare sunt depășite, unele din ele datând de pe timpul celui de al doilea război mondial. Mai mult ca atât, din punct de vedere militar, mobilizarea a fost declarată întârziat, și cel mai probabil nu va aduce rezultatele așteptate, luând în considerație tempoul operațional impus de forțele ucrainene pe câmpul de luptă. În final, ??????????? ????̦????̆ ?????????̆ ?? ????? ??????? ??̆ ?????????? ?? ?̦?? ?? ????????̆?̦? ?̂? ?????? ??̂?? ?̂? ???????? ???̦????? ?? ???̆???? ?? ?????????? ???????:

✔ trebuie accelerată consolidarea capacității de apărare prin dotarea cu armament și tehnică modernă a Armatei Naționale;

✔ trebuie consolidate rapid capabilitățile militare critice și anume antitanc, apărare antiaeriană, mobilitate și avertizare timpurie (inclusiv prin dotarea cu aparate de zbor fără pilot);

✔ este necesar mărirea numărului exercițiilor militare cu implicarea rezerviștilor, care să mențină nivelul de instruire a personalului destinat mobilizării la etapele inițiale;

✔ este absolut necesară completarea cu echipamente moderne a stocurilor destinate mobilizării și actualizarea evidenței resurselor de mobilizare.