Cooperarea militară România – Republica Moldova. Sprijin strategic și percepție publică într-un context de insecuritate regională
Războiul din Ucraina a redefinit arhitectura de securitate din regiune, iar cooperarea militară dintre România și Republica Moldova a devenit un element esențial al stabilității flancului estic european. În paralel, propaganda pro-Kremlin exploatează temerile societății moldovenești, promovând falsul narativ potrivit căruia „armata Republicii Moldova va fi subordonată celei române”. Aceste campanii urmăresc să inducă frica de pierdere a suveranității și să submineze încrederea publică în parteneriatul cu România. În realitate, acordurile bilaterale, care sunt în vigoare din 2012 și extinse prin protocoale succesive, de fapt reglementează doar cooperarea tehnică, instruirea comună și schimbul de expertiză, fără a afecta statutul de neutralitate al Republicii Moldova.
România, prin intermediul Armatei sale și al instituțiilor de apărare, oferă sprijin constant Chișinăului pentru dezvoltarea capacităților defensive și pentru modernizarea infrastructurii militare. După cum a subliniat recent, Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, România este pregătită să sprijine Republica Moldova, inclusiv militar, în caz de agresiune, respectând totodată cadrul constituțional și obligațiile euro-atlantice, mai ales că România poate interveni pentru protejarea cetățenilor săi din afara granițelor, inclusiv cei din Republica Moldova. Cu toate acestea, percepția publică din România rămâne rezervată: potrivit sondajelor recente, doar 28% dintre români ar susține trimiterea de trupe în cazul unui atac rusesc asupra Moldovei, în timp ce 55% se opun categoric, iar 17% sunt indeciși. Acest decalaj între solidaritatea declarativă și reticența populației față de o implicare directă relevă complexitatea dimensiunii politice a sprijinului militar.
În pofida progreselor în cooperarea militară, persistă trei vulnerabilități majore. Prima ține de comunicare: lipsa unei explicații publice clare privind natura și limitele parteneriatului bilateral permite propagandei anti-occidentale să prolifereze. A doua este de ordin legal: deși noua Lege a Apărării din România clarifică o parte din instrumentele de reacție, rămân neacoperite scenariile în care sprijinul ar fi oferit Moldovei fără un mandat NATO explicit. A treia problemă este structurală, unde capacitățile militare ale Republicii Moldova rămân limitate, iar modernizarea lor depinde în mare măsură de sprijinul extern. În acest context, campaniile de dezinformare nu doar erodează încrederea, ci slăbesc și reziliența instituțională a Chișinăului.
Consolidarea acestei cooperări necesită o abordare integrată, bazată pe claritate juridică, comunicare strategică și sprijin concret pentru consolidarea capacităților defensive. Guvernele celor două state ar trebui să explice public, printr-un document comun, natura parteneriatului și mecanismele de sprijin în caz de criză, demontând astfel miturile privind pierderea suveranității. În paralel, este vitală crearea unui mecanism comun de combatere a dezinformării, în cooperare cu structurile UE și NATO, care să monitorizeze și să contracareze rapid narațiunile ostile. În plan practic, continuarea programelor de instruire, interoperabilitate și apărare teritorială rămâne cea mai eficientă formă de sprijin.
Cooperarea militară dintre România și Republica Moldova nu reprezintă doar o expresie a solidarității comunității de limbă, cultură şi istorie, ci și un pilon al rezilienței regionale. Forța acestei strânse colaborări nu stă doar în echipamente și exerciții comune, ci în capacitatea de a oferi claritate, încredere și coerență strategică în fața războiului informațional și a presiunilor hibride. Într-o regiune marcată de insecuritate, din cauza războiului de la graniță și propagandă din partea Federației Ruse, această claritate devine o formă de apărare în sine.