Ana NEGRU

Cu o experiență de aproape zece ani de lucru în organizații neguvernamentale pentru a promova subiecte ce țin de securitate și apărare, expertiza Anei Negru se concentrează pe Agenda Femeile, Pacea și Securitatea și pe impactul dezinformării asupra securității naționale. Ea a coordonat/gestionat peste 25 de proiecte, colaborând cu instituții publice, administrații publice locale, mediul academic și tineri, pentru a aborda provocările cheie în materie de securitate și apărare. Aceste inițiative pun accentul pe rolul societății civile și pe importanța cooperării între instituțiile statului, societatea civilă, mediul academic, mass-media și cetățeni.

Din februarie 2023, Ana ocupă funcția de manager de programe în cadrul Platformei pentru Inițiative de Securitate și Apărare. Anterior, a lucrat la Centrul de Informare și Documentare privind NATO din Republica Moldova în calitate de coordonator/manager de proiect și tânăr cercetător, contribuind inclusiv la elaborarea primului Plan național de implementare a Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU în Republica Moldova.

A absolvit Cursul de perfecționare în domeniul Securității și Apărării Naționale, organizat de Ministerul Apărării al Republicii Moldova și a participat la diverse cursuri și ateliere de lucru specializate, inclusiv la Seminarul European de Securitate UE/NATO (ESS-EU/NATO), organizat de Colegiul de Studii Internaționale și de Securitate Garmisch-Partenkirchen.